Da! Și sunt mândru.
Recentele declarații ale prim-ministrului Marcel „Ciorapu”, în care se arată jignit de apelativul „moldovean”, reprezintă un afront adus celor peste 8 milioane de cetățeni, o regiune cu o istorie bogată și o contribuție semnificativă la patrimoniul cultural și statal al României. Această atitudine nu doar că denotă o lipsă de respect față de propriul său popor, dar subminează și identitatea unei întregi regiuni care a dat națiunea numeroase personalități și oameni de stat.
Moldova, cu orașe precum Iași, Neamț Suceava și Vaslui, este leagănul multor figuri istorice și intelectuale care au modelat cultura și istoria românească. De la scriitori la figuri istorice, de la savanți la artiști, contribuția moldovenilor la dezvoltarea și prosperitatea României este incontestabilă și merită respectul și recunoașterea corespunzătoare.
Prin negarea mândriei de a fi asociat cu moldovenii, prim-ministrul nu doar că se distanțează de o parte din cetățenii României, dar și insultă memoria celor care au făcut din Moldova un nume respectat și venerat în context național și internațional.
Domnul Prim-ministru Marcel Ciorapu, nu trebuie să uite, că moldovenii au votat 34 de ani cu partidul care l-a pus in cea mai inaltă funcție din Stat, disprețul lui spune mult despre atitudinea elitei politice PSNL. Sunt moldovenii buni doar pentru vot si pentru taxe? Inteb retoric, bineînțeles…
Concluzionând, așa cum rezonează ecoul poeziei dedicate marelui Ștefan cel Mare, este esențial să ne reamintim rădăcinile și să onorăm memoria celor care au luptat pentru această țară. În spiritul acestei reverențe, redau poezia care ne aduce aminte de sacrificiul și devotamentul moldovenilor pentru patria lor si națiunea noastră:
“RIDICA-TE, ȘTEFANE, ȘI VEZI-ȚI FIII,
CĂ VREMEA ȘI ASTĂZI E GREA,
CREDINȚĂ VEȘNICĂ PATRIEI NOASTRE
JURĂM, MĂRIA TA!
LUAȚI-VĂ-N BRAȚE COPII,
CA PE STRATEGICE ARME,
HAIDEȚI CU TOȚII LA PUTNA,
UNDE MĂRIA SA DOARME.
DOAMNE A TOATĂ MOLDOVA,
NU TE-AM FACUT DE RUȘINE,
SUFLETUL NOSTRU TE CHEAMĂ,
ARE NEVOIE DE TINE.
ÎNCONJURANDU-ȚI MORMÂNTUL,
ȘTEFANE, ȘTEFAN CEL MARE,
REINVIAZĂ O CLIPĂ,
CĂ ȚI-AM ADUS ÎNCHINARE.
TOT CE-AI VISAT O SĂ FIE,
PRECUM LĂSATU-NE-AI SLOVA,
CASA A DACILOR LIBERI
ESTE ȘI FI-VA MOLDOVA.
DOAMNA, JURAMA LÂNGA CRIPTA,
CARE ÎN PIATRĂ TE LEAGĂ,
CĂ VOM PĂSTRA PESTE VEACURI
PATRIA NOASTRĂ ÎNTREAGĂ.
LUAȚI-VA-N BRAȚE COPII,
DAȚI-LE SFÂNTA POVESTE,
CUM CA MORMANTUL LUI STEFAN
LEAGAN AL NEAMULUI ESTE.”
Versuri: Adrian Păunescu