[trx_widget_audio scheme=”default” url=”https://sorinchelmu.ro/wp-content/uploads/2017/11/sample-melody.mp3″]
Clasa politică actuală: Între compromis și patriotism
După prăbușirea comunismului în 1989, societatea românească a fost învăluită într-un val de optimism. Libertatea și promisiunile capitalismului occidental, cu viziunea sa despre un trai îmbunătățit, semănau cu un vis american transpus în realitatea est-europeană. Însă, realitatea anilor ’90 a fost un șoc dur pentru populație, marcând începutul unei „perioade de tranziție” dificile și pline de așteptări.
Generația de sacrificiu, așa cum a fost etichetată de Silviu Brucan, un analist proeminent, a fost chemată să îndure greutățile cu promisiunea că democrația autentică și economia de piață își vor face simțită prezența în decursul a două decenii. Totuși, anii au trecut, guvernările s-au succedat, iar schimbările scontate nu s-au materializat în modul așteptat. Anii ’90 nu au adus doar stagnare economică, dar au marcat și un regres cultural, demografic și instituțional.
Noua elită politică, ce a preluat frâiele puterii, a ridicat corupția, furtul patrimoniului public și demagogia la nivel de artă sumbră. Această deteriorare morală, exacerbata de traumele comunismului și dificultățile tranziției, a configurat un peisaj național marcat de promisiuni neonorate și disoluții continue.
Promisiunile unui trai mai bun s-au dovedit a fi iluzorii, iar lupta împotriva corupției, deși frecvent invocată, pare să fie o fațadă pentru consolidarea unui „Sistem” pe care noi înșine îl contestăm.
La începutul anilor 2000, soluția salvatoare părea să fie atractia investițiilor străine. Cu toate acestea, în loc să aducă prosperitatea promisă tuturor, aceasta a beneficiat în mod disproportionat pe investitori. Optimizarea fiscală și externalizarea profiturilor în paradisuri fiscale au lăsat greul economic pe umerii IMM-urilor românești.
Trădarea națională, cum este adesea percepută această situație, este văzută ca o consecință a unei clase politice incompetente care, în loc să servească interesul național, a făcut „pact cu diavolul”. Această realitate provoacă întrebări adânci despre natura patriotismului și despre compromisurile pe care le presupune guvernarea într-un stat care încă își caută direcția după decenii de turbulențe.
Dezamăgirea cetățeanului român rămâne profundă și justificată, iar strigătul pentru o clasă politică responsabilă și dedicată binelui comun este mai actual ca oricând.
Ce este de făcut? Către o nouă paradigmă politică și meritocratică în România
Problemele cu care se confruntă România nu sunt unice în contextul post-comunist, dar soluțiile necesare pot fi modelate după specificul național. Așa cum a fost argumentat în articolul anterior, reforma politică și socială este imperios necesară. Dar cum poate fi implementată o astfel de schimbare fundamentală, evitându-se un deznodământ tragic, anticipat de mulți cetățeni?
În primul rând, România are nevoie de o nouă clasă politică, una care să fie generată printr-un sistem autentic meritocratic. Aceasta înseamnă prioritizarea competenței și loialității față de cauza națională, nu a conexiunilor sau afilierilor politice. „Patrihotii” — acei oportuniști care au profitat de pe urma sistemului — trebuie să fie înlocuiți cu adevărați patrioți, care să pună interesele țării înaintea celor personale.
Pentru a realiza acest ideal, trebuie promovat un sistem de selecție și promovare în funcții publice bazat strict pe merit. Acesta ar implica evaluări transparente și riguroase ale candidaților pentru funcții guvernamentale, bazate pe competență și integritate demonstrată. În plus, ar trebui să fie introduse mecanisme de supraveghere și răspundere care să asigure că funcționarii publici rămân fideli.
Reforma nu se oprește la simpla schimbare a oamenilor; structura însăși a statului necesită o reconfigurare. Sistemul „fanariot” — un vestigiu al trecutului, caracterizat prin nepotism și patronaj — trebuie eliminat. Acest lucru implică restructurarea instituțiilor statului, adesea în moduri care pot fi dureroase, mai ales pentru clasa înalților funcționari publici. Cu toate acestea, schimbarea este esențială pentru a asigura că resursele și puterea statului sunt utilizate în interesul cetățeanului, nu al unei elite restrânse.
Mai mult, educația civică trebuie să devină o componentă centrală a curriculumului național, încurajând cetățenii să fie bine informați și activi în problemele civice. O populație educată este mult mai puțin susceptibilă la manipulare și mult mai capabilă să ceară responsabilități de la liderii săi.
România se află la o răscruce. Opțiunile sunt între a continua pe un drum care s-a dovedit a fi ineficient și dăunător sau a alege un traseu nou, unul care promovează integritatea, competența și o viziune patriotă autentică. Schimbarea necesară este profundă și cu siguranță va fi provocatoare, dar este singura cale prin care se poate asigura un viitor prosper pentru toți românii.
Sorin Sergiu Chelmu